F. Aderca, Magellan. Întâia călătorie în jurul lumii, Editura Forum, fără an (dar sigur în deceniul cinci, după război)
colecția Cheia de aur
format 14×18 cm
coperta și ilustraţiile de Ed. Arno
Am scanat după un exemplar ce începe de la pagina trei. Dar, cu siguranță, pe prima apare desenul lui Theodor Kiriacoff-Suruceanu cu rol de emblemă a colecției, care deschide fiecare volum. Pe copertă nu este tipărit nimic, toate mesajele fiind purtate de supracoperta ce o îmbracă. O imagine pentru aceasta am luat de pe net. Este posibil ca și desenul acesteia, minimal, sa îi aparține tot lui Ed. Arno, deși nu există nicio mențiune clară în acest sens.
Ediția aceasta este a doua a cărții, prima a fost publicată spre sfârșitul deceniului patru, fără ‹Magellan în titlu›, la Editura Socec, în colecția ‹Biblioteca noastră›, nr. 24. Am găsit pe net coperta și pagina de titlu de mai jos. Există ilustrații, sper să aflu și cine le-a realizat.
Tot în două ediții, la aceleași edituri și în aceleași colecții, lui Felix Aderca i-a mai apărut o carte, Vreți să descoperim America?, despre călătoriile lui Cristofor Columb. Ambele sunt ilustrate, prima nu am reușit să aflu de către cine, a doua, de Gheorghe Labin.
ultima modificare: 5 august 2019


















